Speranţa vie

Doamne, am speranţa vie
C-atunci când iar vei veni,
Sa-Ţi ei poporu-n veşnicie
Pe albul nor, Te-oi întâlni!

Cu îngerii sfinţi, împreună
Spre ceruri să călătoresc,
Şi-n dorul ce mă încunună
În bucurii, să Te-nsoţesc!

Să fiu nedesparţit de Tine,
Şi-n orice pas, şi orişiunde,
S-aud cuvintele-Ţi divine
În note sfinte şi profunde,

Rostite-n muzica cerească,
Prin cea mai dulce melodie,
Care urechea omenească,
N-a auzit-o, nici n-o ştie.

Şi să înţeleg că lângă Tine
Vor fi-acele sfinte-mpliniri,
Proiecte ce vor fi depline
Prin cercetări, şi-nfăptuiri.

C-orice dorinţe sunt atinse
Oricât de-nalte în aspiraţii,
O! Şi-n spaţiile necuprinse,
Să simt eternele-i pulsaţii!

Şi-n anii dulci, ai veşniciei
Să pot împărtăşi prin Tine,
Speranţa dulce-a bucuriei
Sădită de-apururi în mine!

Să cânt, slăvind neîncetat
Cuprins de marea fericire,
Că-n Universul ce-ai creat
Domneşte veşnica Iubire!

Flavius Laurian Duverna
15 februarie 2011